Stirile Zilei

Weber: Sunt frustrați pentru că au promis unor oameni că le rezolvă ceva

Deputatul Mihai Weber afirmă că PSD s-a ținut de promisiune, incluzând în noua lege a pensiilor reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie, dar și activitățile asimilate și de mentenanță la condiţii speciale de muncă.

Deputatul USR, Radu Miruță, i-a acuzat, însă, pe parlamentarii PSD și PNL că au tăiat beneficiile pentru mineri şi energeticieni, pe perioada de dinainte de 2001.

“Sunt frustrați pentru că au promis unor oameni că le rezolvă ceva și nu au rezolvat. Încearcă să caute și vinovați” spune, în replică, președintele PSD Gorj.

Mihai Weber afirmă că toate amendamentele la noua lege a pensiilor, depuse de deputatul USR Radu Miruță și de senatorul PNL Ion Iordache, au fost respinse la Camera Deputaților.

Liderii Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu și Nicușor Văduva, și-au exprimat nemulțumirea că parlamentarii de Gorj și Dolj nu i-au sprijinit, luni, în Comisia de Muncă din Camera Deputaților pentru a include toate beneficiile Legii nr.197 în noua lege a pensiilor.

“Nu am avut discuții cu ei. Discuțiile au fost într-un cadru oficial, la Ministerul Muncii, împreună cu reprezentanții celor mai reprezentative sindicate din Complexul Energetic Oltenia” declară Mihai Weber.

Comments (1)

  1. Mineri si energeticieni

    Lăsând la o parte conlucrarea din coaliție la nivel local, a lucrat bine relația dintre sindicatele mari ,reprezentative și partidele din coaliție.
    Fara aceste discuții și sprijin reciproc oamenii s-ar fi uitat lung!

Comment here