MotruStirile Zilei

Cere, din nou, banii pentru certificate. Morega: Nu există voință ca UATAA Motru să funcționeze

Primarul Cosmin Morega a lansat, joi, un nou apel către guvernanți să sprijine UATAA Motru în problema achiziționării certificatelor de CO2.

Edilul a vorbit despre situația uzinei de agent termic în conferința de presă organizată de PSD Gorj. Morega a atras atenția, încă o dată, că peste 15 mii de oameni ar putea fi afectați, dacă UATAA nu va mai putea funcționa, iarna următoare. Uzina trebuie să cumpere circa 50 de mii de certificate de CO2, până la data de 30 aprilie.

Cosmin Morega spune că nici UATAA Motru, nici primăria nu au fondurile necesare pentru a achiziționa certificatele de CO2 necesare uzinei care asigură căldura și apa caldă în cel de-al doilea municipiu al județului.

Uzina de Alimentare cu Apă și Agent Termic Motru este în insolvență de la finalul anului 2016, procedura fiind prelungită, în 2020, cu încă 12 luni, termenul urmând să expire, la sfârșitul lunii aprilie. Primarul Cosmin Morega zice că o altă problemă este că uzina nu a mai primit nici certificatele de CO2 pentru energia produsă în cogenerare.

Comment here