Din JudetStirile ZileiTârgu-Jiu

Criza deșeurilor. Supercom cere dublarea tarifelor. Prefectul Răducan: Lucrurile nu vor rămâne așa

Prefectul de Gorj îndeamnă primarii care rămân cu gunoaiele prin localități să acționeze în instanță firma de salubritate.

Mai multe localități din județ au rămas, săptămâna trecută, cu deșeurile neridicate. Este vorba despre localități în care operează firma Supercom care le-a cerut primarilor să dubleze tarifele, pentru că, de când a fost suspendată activitatea la depozitul ecologic de la Târgu-Jiu, gunoaiele trebuie transportate la Mehedinți.

Prefectul Corneliu Răducan Morega anunță că va face cercetări, după ce, luni, primarul din Drăguțești, Ion Dumitru Popescu, a afirmat că Luis Popa și un reprezentant Supercom i-ar fi cerut să majoreze tariful la gunoi.     

După interviul primarului din Drăguțești, edilul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a pus tunurile pe Luis Popa, fostul șef Polaris, pe care îl acuză că este vinovat de faptul că s-a ajuns la suspendarea activității la groapa de gunoi din Târgu-Jiu.     

La Aninoasa, nu au fost ridicate deșeurile săptămâna trecută. Primarul Ilie Petroi speră să se redeschidă groapa de gunoi de la Târgu-Jiu, altfel va majora tarifele.

La Roșia de Amaradia, aceeași problemă. Supercom a refuzat să colecteze deșeurile, săptămâna tercută, și a  propus dublarea tarifului pe gospodărie, de la 16 lei pe lună la 34 de lei pe lună.  

Cotojman anunță că nu va crește tarifele pentru colectarea deșeurilor și că, dacă va fi cazul, va ajunge cu firma de salubritate în instanță.

Comment here