Stirile ZileiTârgu-Jiu

170 de gorjeni figurează ca nevăzători dar au permis de conducere. Prefectul sesizează Poliția

Nu mai puțin de 170 de gorjeni figurează în acte ca persoane nevăzătoare, încasează ajutor de handicap, dar au permis de conducere și se urcă la volan zi de zi.

Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a făcut această descoperire după ce a corelat bazele de date de la mai multe instituții .

”De câteva luni urmăream o pistă privind încasarea ajutoarelor de handicap corelate cu obținerea permisului de conducere” spune Popescu.

Prefectul Iulian Popescu anunță că va sesiza organele abilitate în privința persoanelor care primesc ajutor de nevăzător dar au carnet de conducere.

Declarațiile reprezentantului guvernului în teritoriu vin în contextul arestării, săptămâna trecută, a unor cadre medicale care luau șpagă pentru a întocmi, în fals, dosare de pensionare anticipată sau a elibera adeverințe medicale celor care doreau să obțină permis de conducere.

Comment here