Ultima Ora

08:04 Încă un spital COVID a luat foc. Doi pacienți au murit carbonizați

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID. Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi.

Autorităţile au activat planul roşu judeţean. Alţi 15 bolnavi au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a spitalului judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul. Managerul spitalului, Bogdan Nica, a afirmat că secţia era renovată, instalaţia electrică verificată, erau detectoare de oxigen.

Şeful DSU Raed Arafat a declarat că o infirmieră are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi va fi transportată la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, el a precizat că suprafaţa afectată de arsuri este mai mică. El a mai afirmat că echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat.

Precizările Ministerului Sănătăţii: ”Din primele informaţii în această secţie se aflau internaţi 20 de pacienţi. Sunt 2 victime şi 16 persoane care sunt evacuate şi transferate către Spitalul Judeţean Ploieşti (15 pacienţi şi un cadru medical) . Este şi o victimă care este transferată la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi care are arsuri pe o suprafaţă de sub 50% din suprafaţa corporală, conform primelor evaluări. Ceilalţi pacienţi sunt stabili şi vor fi evaluaţi în UPU a Spitalului Judeţean Ploieşti. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila ţine legatura cu Raed Arafat, şeful DSU”.

Comment here