Ultima Ora

07:02 Criminalul studentei din Padeş rămâne după gratii

Mirel Dragomir, studentul la Medicină, din Timişoara, care, în 22 martie, a ucis-o pe Andreea Morega, iubita sa din comuna gorjeană Padeş, colegă cu el la aceeaşi facultate, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu. Judecătorii de la Tribunalul Timiş i-au prelungit, însă, cu 30 de zile, arestarea preventivă.

Avocatul lui Mirel Dragomir a cerut instanţei plasarea sub arest la domiciliu a clientului său din motive medicale. Dragomir ar fi suferit o operaţie la inimă în copilărie, iar, din această cauză, se află sub monitorizare şi tratament şi în prezent. Tânărul este supus unei expertize psihiatrice la IML Timişoara, pentru a se vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care şi-a ucis iubita de 21 de ani.

Miercuri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au respins cererea tânărului privind arestul la domiciliu şi au decis să îi prelungească mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile.