Din JudetStirile Zilei

Primele nemulțumiri în Zona Metropolitană. Primar: Sumele alocate sunt discreționare

Primele nemulțumiri în rândul primarilor din Zona Metropolitană.

Cei de comune se plâng că sumele pe care le pot accesa, din PNRR, sunt prea mici și în niciun caz nu vor duce la dezvoltarea localităților.

”Sumele alocate sunt discreționare. Unele sunt sumele pentru municipii și orașe, altele pentru comune- mult, mult  mai mici” declară primarul comunei Dănești, Mădălina Paliță.

Discuțiile au pornit de la proiectul de realizare a transportului în comun în Zona Metropolitană a Târgu-Jiului, alcătuită din 18 localități. Sumele alocate comunelor fiind foarte mici, primăriile ar fi putut cumpăra doar câte un microbuz.

”Acest proiect este, deocamdată, imposibil de pus în practică” declară Mădălin Paliță.

Același lucru spune și Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța, că sumele pentru comune, din Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt mici.

”Mă gândeam la început, când am făcut zona metropolitană, că a dat norocul peste noi. Sumele, însă, sunt foarte mici, nu putem spune că vom dezvolta” declară Stamatoiu.

Comments (1)

  1. Mai nea Stamatoiule, n’are cum sa dea norocul peste voi, puneti mana si mai reduceti spagile, furaciunile si angajarea copiilor, nepotilor sau amantelor de partid din primarii si brusc, o sa va ajunga banii de investitii.

Comment here