Ultima Ora

09:15 Catolicii sărbătoresc Floriile. Revine tradiţionala Procesiune de Florii, după doi ani de pandemie

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează, duminică după-amiază, tradiţionala Procesiune de Florii pe străzile Capitalei.

„Pentru a marca sărbătoarea Floriilor în Biserica Catolică de rit latin, duminică, pentru prima dată după declanşarea pandemiei, la Bucureşti va avea loc tradiţionala Procesiune de Florii, la care vor lua parte credincioşi, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din Bucureşti şi împrejurimi”, a informat Arhiepiscopia.

Arhiepiscopul mitropolit romano-catolic de Bucureşti, ÎPS Aurel Percă, va conduce pentru prima dată procesiunea, după luarea în posesie canonică a Arhidiecezei de Bucureşti pe 11 ianuarie 2020, dat fiind că Paştele 2020 a fost celebrat în condiţiile stării de urgenţă, fără participarea credincioşilor în biserici, iar Paştele 2021, în condiţiile stării de alertă, cu participarea limitată la slujbe şi suspendarea procesiunilor.

„Pentru credincioşii romano-catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă. Ne bucurăm că acum putem organiza din nou tradiţionala Procesiune de Florii pe străzile Capitalei; în acelaşi timp, în această zi când la Sfânta Liturghie are loc vestirea Pătimirii Mântuitorului, îi purtăm în rugăciune pe toţi oamenii care suferă, din întreaga lume, în special pe cei care îndură consecinţele tragice ale războiului din Ucraina”, afirmă ÎPS Percă.

Procesiunea va începe la ora 15,00, din Piaţa „Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacre Coeur – Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfinţire a tradiţionalelor ramuri, şi se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, având următorul traseu: Piaţa „Fer. Vladimir Ghika”, str. Cpt. Demetriade, bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, str. General Berthelot, Catedrala Sf. Iosif. Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sf. Iosif, în jurul orei 16,00, în Catedrală se va celebra Sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioşilor pe străzile oraşului – şi deschide Săptămâna Sfântă, care face amintirea Pătimirii lui Cristos şi culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului.

Comment here