Ultima Ora

09:20 Fostul șef al SE Rovinari, Iosif Chircă, sub control judiciar

Doi oameni de afaceri, Ion Eugen Petru şi Ion Macovei, dar şi doi directori din sectorul energetic – Dorin Adrian Ecobescu (director al Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud/ CET SUD Elcen) şi Iosif Chircă (director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari) sunt vizaţi de procurorii DNA în noul dosar privind potenţiale acte de corupţie în domeniul energiei, arată Mediafax.

Procurorii îi acuză pe cei doi oameni de afaceri de potenţiala săvârşire a mai multor infracţiuni de luare/ dare de mită, cumpărare de influenţă, trafic de influenţă şi de deturnare a licitaţiilor publice, motiv pentru care au dispus reţinerea lor preventivă pentru 24 de ore. Surse judiciare susţin că omul de afaceri Ion Eugen Petru ar fi dat omului de afaceri Ion Macovei, în numerar şi transferuri bancare suma totală de 514.375 lei ( peste 102.000 de euro), după ce Macovei ar fi pretins că are influenţă asupra conducerii a două societăţi cu capital majoritar de stat din România.

Surse judiciare susţin că, în acest dosar, procurorii secţiei I a DNA lucrează de mai bine de o jumătate de an. Totul a început după ce un şef de companie de stat a venit, în iulie 2023, la DNA, a depus un denunţ şi a ajutat în anchetă procurorii. Şeful companiei de stat a povestit procurorilor cum ar fi fost căutat de omul de afaceri Ion Macovei, care s-a prezentat inclusiv cu o altă identitate, iar, la un moment dat, directorul de la stat ar fi fost căutat şi de Dan Gheorghiu, care ar fi intermediat discuţii pentru urgentarea plăţilor şi ar fi invocat în acestea persoane publice. Dan Ioan Gheorghiu este o persoană cunoscută în zona energiei, fiind inclusiv fost consilier al unui fost premier şi foşti miniştri ai energiei.

În acest dosar, cu mandat de la judecători, procurorii au şi autorizaţii, mandate de supraveghere tehnică, interceptări, filaje, dar şi tranzacţii între diverse societăţi comerciale.

La finalul anului 2023, omul de afaceri Ion Eugen Petru ar fi remis suma de 5000 de euro lui Iosif Chircă (director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari la acea vreme, în prezent director tehnic), pentru derularea unor relaţii comerciale între Complexul Energetic Oltenia şi SC Techno Montaj SRL din Braşov.

În acest caz presupusa dare de mită ar fi fost cu peripeţii, arată sursele. Omul de afaceri Ion Eugen Petru ar plecat noaptea din Târgovişte pentru a ajunge la Rovinari de dimineaţă. Când ar fi ajuns în Complexul Energetic Rovinari, acesta nu l-ar mai fi găsit pe directorul Chircă la sediul Sucursalei Electrocentrale Rovinari. Acesta ar fi plecat din incintă cu 15 minute mai devreme.

Directorul nu i-ar fi răspuns la mesaje afaceristului şi, ca atare, Petru intenţiona să lase „pachetul”/ „tâmpenia aia” la secretariat. Ulterior, omul de afaceri s-ar fi răzgândit, ar fi vorbit cu altcineva la telefon pentru a fi preluat „pachetul”, dar între timp ar fi fost sunat de Chircă şi s-ar fi întâlnit în Gorj, la intersecţia unui drum comunal cu un drum european. Aici, după ce ar fi aşteptat mai bine de o jumătate de oră în propriul autoturism, ar fi oprit şi maşina în care s-ar fi aflat directorul Chircă. Ulterior, Ion Eugen Petru ar fi lăsat punga de tip cadou şi o mapă albastră în maşina în care s-ar fi aflat directorul de la Rovinari.

Întâlnirea ar fi fost supravegheată de procurori.

https://www.mediafax.ro/justitie/dna-intra-zona-energiei-vizor-doi-oameni-afaceri-retinuti-iar-directorul-centralei-termoelectrica-bucuresti-sud-cet-sud-elcen-directorul-sucursalei-electrocentrale-rovinari-control-judiciar-22259773

Comment here