Stirile ZileiTârgu-Jiu

Weber: Nu există niciun gând de a nu câștiga majoritatea la CJ

”Vă spun cu toată tăria: nu există niciun fel de gând de a nu câștiga cu majoritate Consiliul Județean” afirmă Mihai Weber, președintele Partidului Social-Democrat Gorj.

În opinia sa, nu există riscul unui eșec în fața candidatului liberalilor, senatorul Ion Iordache. Weber este convins, după cele câteva zile de campanie electorală, că PSD va obține ”un scor foarte bun”.

Weber crede că PSD pleacă de la cel puțin 45%, în Gorj, dar speră ca scorul formațiunii să fie cu 5 în față, la alegerile din 9 iunie.   

În ceea ce privește bătălia electorală de la Târgu-Jiu, Mihai Weber este convins că PSD va obține “un scor istoric”.  

Liderul PSD Gorj mai spune că alianța cu liberalii va supraviețui scrutinului din 9 iunie și se va afla la guvernarea țării și în următorii 4 ani.