Ultima Ora

08:18 Cine l-a reclamat pe Romanescu. ”Nu pot să uit că, un an și jumătate, mă bătea pe umăr”

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a declarat că fostul rector al Universității ”Constantin Brâncuși”, Sorin Purec, i-a făcut plângere în dosarul privind titlul său de conferențiar universitar.

Zilele trecute, Consiliul de Etică și Management Universitar din Ministerul Educației a desființat hotărârile Senatului Universității „Constantin Brâncuși” în ceea ce-l privește pe Romanescu.

„Nu întâmplător acest război împotriva mea a început în anul 2020, exact în perioada în care eram candidat la funcția de primar. În 2009, am depus două mape cu toate lucrările pentru ocuparea postului de conferențiar la Universitatea „Constantin Brâncuși“: una dintre mape a ajuns la Ministerul Educației pentru Comisia Națională, care analiza atunci dosarul și propunea conferirea titlului de conferențiar universitar, și un dosar care trebuia să rămână la Universitatea ”Constantin Brâncuși”. După 12 ani, Universitatea ”Constantin Brâncuși”, prin conducerea de la vremea respectivă, îmi face plângere prin fostul rector al universității Sorin Purec, că nu se regăsesc documentele la dosar. Le-am spus că obligația mea la vremea respectivă a fost să depun cele două dosare și nu mai era obligația mea să gestionez această problemă. Din acel moment, eu mă puteam întoarce către Universitatea ”Constantin Brâncuși” și să întreb unde este dosarul meu și să nu mă întrebe ei. A fost o perioadă groaznică. Sesizarea a fost făcută împotriva mea de domnul Sorin Purec, rectorul de atunci al Universității și coleg cu mine. Nu pot să uit că un an și jumătate, până când s-a finalizat cercetarea, mă bătea pe umăr și îmi spunea «Marcel, stai liniștit că nu este niciun fel de problemă», dându-mi impresia că altcineva mi-a făcut această sesizare“, a povestit Romanescu în presa locală.

Comment here