Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Weber: „Anghel Saligny, sume duble față de PNDL II”. Au fost aprobate toate proiectele depuse de primarii gorjeni pe Programul Anghel Saligny, după cum a anunțat deputatul PSD de Gorj Mihai Weber, sumele fiind duble, față de cele alocate prin PNDL II. ”Toate cererile depuse de primari s-au aprobat. Pe apă, canal și infrastructură rutieră avem sume duble față de PNDL II, peste 1100 de milioane de lei. Vor fi lucrări pentru gaze, dispensare, școli. În toate zonele se va lucra. Unde primarii s-au implicat se va investi. Sunt utilități de bază, imperios necesare pentru comunitate. Consiliul Județean are două pachete de drumuri județene care vor lega toate localitățile deficitare. Vorbim de sume importante, de peste 140 de milioane de lei”, a declarat Weber.

Gorjonline: Avertisment: La fond s-ar putea ajunge la anularea acordului de mediu pentru Cariera Roșia. Cariera Roșia ar putea rămâne chiar fără acordul de mediu, dacă juriștii Complexului Energetic Oltenia nu vor fi atenți în instanța de judecată. Este avertismentul lansat de presa centrală de specialitate. Tribunalul București a decis, luna trecută, suspendarea acordului de mediu, însă mai este o șansă ca la recursul de astăzi să fie anulată decizia. Dacă nu, vor fi mari probleme. Săptămâna aceasta se împlinește o lună de când Cariera Roșia a fost lăsată fără acord de mediu. Sunt 1.200 de angajați care riscă să rămână fără obiectul muncii pentru că nu mai sunt fronturi de lucru noi. În plus, nu va mai fi cărbune pentru grupurile energetice de la Rovinari și chiar de la Turceni. Roșia este cea mai mare carieră minieră din Complexul Energetic Oltenia și din țară.

Sabotorii: Un sat din Gorj, ajutat să renască. Satul Pinoasa nu a mai beneficiat zeci de ani de investiții, pentru că era pe lista celor care ar fi trebuit strămutate, în vederea extinderii carierei miniere. Primăria Câlnic a fost informată de Complexul Energetic Oltenia că asta nu se va mai întâmpla, astfel că primarul Dumitru Vulpe încearcă să recupereze timpul pierdut. Primul proiect vizează alimentarea cu apă a satului și introducerea canalizării. Acesta a fost aprobat prin programul guvernamental ”Anghel Saligny”. În acest moment se semnează contractul de finanțare, iar apoi va fi demarată procedura de licitație. Sunt deja 15 ani de când actualul primar a cerut deblocarea investițiilor, dar nimeni nu știa atunci că mineritul va deveni istorie înainte de epuizarea resurselor.

Pandurul: Cum se va face accesul la bazinul de înot din stadion. Bazinul de înot din incinta Complexului Sportiv Municipal ar putea fi inaugurat în toamnă, lucrările fiind finalizate la exterior şi urmând să fie terminate şi ultimele finisaje interioare. Acesta ar putea fi folosit de clubul primăriei pentru viitoarea secţie de înot pentru copii a CSM Târgu-Jiu dar va fi accesibil şi pentru adulţi, contra-cost. Amplasat în imediata vecinătate a vechiului Ştrand Municipal din Complexul Sportiv, lângă Parcul Central, în spatele Stadionului Municipal, bazinul de înot este aproape de finalizare urmând să fie predat de CNI municipalităţii în luna septembrie.

Comments (1)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

Comment here