Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Iulian Popescu: Există o clică de oameni la butoanele puterii de 30 de ani, care vor să-i lăsăm în pace. ”Am găsit un cuib de viespi, oameni care s-au obișnuit să stea în liniște, să nu-i deranjeze nimeni”, a declarat prefectul de Gorj, Iulian Popescu, la o emisiune la un post local, în contextul discuției despre controlul dispus de Instituția Prefectului Gorj și refuzat de Consiliul Județean Gorj. Iulian Popescu a declarat că a avut mai multe motive pentru care a cerut această verificare. A dat exemplul circuitului documentelor pentru avizul de legalitate, pe care CJ Gorj îl transmite cu foarte mare întârziere, după ce hotărârea de consiliu județean produce efecte. În plus, explică acesta, în lege se face vorbire despre unitate administrativ teritorială, unde se încadrează și Consiliul Județean Gorj.

Gorjonline: Răsturnare de situație, în dosarul pensionărilor fictive pe caz de boală! Încă un medic arestat pentru luare de mită! Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au respins contestațiile împotriva măsurii arestului preventiv dispus de Tribunalul Gorj, în cazul medicului Ion Alin Enache și asistentei acestuia, Mariana Tran, angajați ai Casei de Pensii Gorj, precum și a femeii de serviciu din cadrul Policlinicii SJU Târgu Jiu, Iuliana Luca și au decis ca aceștia să rămână în arest pentru următoarele 30 de zile. Mai mult, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât arestarea preventivă și a medicului oftalmolog Tatiana Adam, împotriva căreia Tribunalul Gorj dispusese arestul la domiciliu. Cu toții sunt anchetați pentru comiterea mai multor infracțiuni de corupție. Inițial, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, pe 10 ianuarie a.c., de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzați că primeau bani și bunuri de la persoane care voiau să se pensioneze din motive medicale. După o săptămână, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus extinderea acțiunii penale cu privire la alți patru medici cercetați pentru comiterea mai multor infracțiuni de corupție, printre care luare mită, în dosarul pensionărilor fictive pe caz de boală. Astfel, medicii Ana Ciotor și Nicolae Șerban din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, medicul oftalmolog Tiberiu Golu și medicul de familie Elena Godeanu au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sabotorii: Tone de carne pentru cantina de la Rovinari! Complexul Energetic Oltenia cumpără câteva tone de carne, ouă și produse lactate pentru cantina de la Rovinari. Interesant e că acolo nu vor mânca doar salariații din zonă, ci și alte persoane. De ce? Se pot organiza nunți sau pomeni la cantină, cu aprobarea conducerii. „La nivelul cantinei, se pot organiza, în funcție de solicitări și alte evenimente: nunți, pomeni. Aceste solicitări se onorează în baza unei cereri scrise și numai cu aprobarea conducerii sucursalei”, este notat în caietul de sarcini. Contractul va fi semnat pe un an. Valoarea achiziției e de circa 350 de mii de lei.

Impact în Gorj: Programul de vizită, schimbat la Spitalul Județean Târgu Jiu, din cauza virozelor, gripei și rujeolei. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, împreună cu medicul epidemiolog din cadrul unității, au decis modificarea programului de vizită a pacienților internați, având în vedere numărul crescut de cazuri de viroze și gripe, precum și epidemia de rujeolă declarată la nivel național. Începând de astăzi, programul de vizită va fi de luni până vineri, în intervalul orar 13:00-14:00, iar sâmbăta și duminica între 09:00-10:00 și 14:00-15:00. Pentru secțiile de terapie intensivă (ATI), programul de vizită va fi de luni până duminică între orele 13:00-14:00. Durata vizitei va fi de maximum 15 minute, iar aparținătorii vor primi, cu titlu gratuit, echipament standard de protecție (mască, halat și botoși de unică folosință).

Comment here