Stirile Zilei

Lider PNL, atac la prefectul USR-PLUS de Gorj: Să plece dacă nu e în stare!

Vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Grivei, acuză că scandalul de la Albeni este întreținut de prefectul județului, de la USR-PLUS, Corneliu Răducan Morega, și de PSD.

Liderul liberal sare în apărarea primarului PNL al comunei Albeni, Ionuț Stan, după ce, miercuri, a fost implicat într-un nou scandal, fiind acuzat că a oprit apa în comună. “Scandalul este întreținut din afara localității. Sunt oameni care vor să facă rău primarului. Nu se gândesc la binele cetățenilor din comuna Albeni. Cei de la PSD și prefectul de Gorj întrețin acest scandal”, acuză Gheorghe Grivei.

Gheorghe Grivei îl mai acuză pe Corneliu Răducan Morega că nu a făcut altceva decât să-l critice pe primarul din Albeni și să-l amenințe că va fi amendat, în loc să se implice în soluționarea problemelor din localitate.

Gheorghe Grivei îi cere ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, să-l demită din funcția de prefect de Gorj pe Corneliu Răducan Morega. Vicepreședintele liberal este supărat și pe cei doi subprefecți, puși în funcție de PNL, Virgil Drăgușin și Marcel Iacobescu. Le cere să se implice în rezolvarea problemelor din județ.

Comment here