Sportive

Elevii lui Vali Popescu obţin bronzul la Turneul Final Juniori 3 Speranță

Echipa de handbal masculin Juniori 3 a CSM Târgu Jiu a cucerit bronzul la Turneul Final Juniori 3 Speranță. Echipa pregătită de Vali Popescu s-a impus în finala mică, în fața formației gazdă CS Seini, scor 38-35. Competiția s-a desfășurat la Seini, în județul Maramureș, în perioada 24-28 mai. Mario Stancu a fost desemnat cel mai bun pivot al turneului.

Final de sezon în forță pentru tinerii handbaliști gorjeni antrenați de Vali Popescu, care au cucerit medaliile de bronz la Turneul Final 3 Speranță. Performanța este una foarte importantă, ținând cont că echipa lui Vali Popescu a reușit să câștige în acest campionat în fața unor echipe cu tradiție în handbalul românesc la nivel juvenil, dar și având în vedere faptul că o mare parte dintre jucătorii pregătiți de Vali Popescu sunt cu un an sau doi mai mici decât majoritatea jucătorilor prezenți la turneu.

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa A, din care au mai făcut parte CSS Călărași, CSM Reșița și CS Brazi. În primul meci al turneului, CSM Târgu Jiu a remizat cu CSS Călărași, scor 34-34. În meciul doi, gorjenii au cedat în fața prahovenilor de la Brazi, scor 20-34, echipă care a terminat pe primul loc în Grupa A. În meciul decisiv, pentru calificarea în semifinale, gorjenii s-au grupat exemplar și, la capătul unui meci pe care l-au controlat de la un capăt la celălalt, au trecut de CSM Reșița, scor 27-21.

CSM Târgu Jiu a terminat astfel Grupa A pe locul 2 și s-a calificat în semifinalele competiției. În careul de ași, CSM Târgu Jiu a dat peste viitoarea campioană la juniori 3, ACS Avatar Brașov. La capătul unui meci spectaculos, gorjenii au cedat în fața echipei din Ardeal, scor 31-39. 

În ultima zi a turneului, tinerii handbaliști pregătiți de Vali Popescu au jucat în finala mică, cu medaliile de bronz pe masă. Au avut în față echipa gazdă a turneului, CS Seini. Prima repriză a meciului a fost una echilibrată, terminată la egalitate, scor 17-17. În partea a doua, gorjenii au fost cei care au controlat jocul și s-au impus în final cu 38-35, cucerind medaliile de bronz. 

Cel mai bun marcator al grupării gorjene în finala mică a fost Mario Stancu, care a înscris 14 goluri. Prestațiile sale la acest turneu nu au trecut neobservate. Mario Stancu a fost desemnat cel mai bun pivot al Turneului Final 3 Speranță.  

Vali Popescu, antrenor Juniori 3 CSM Târgu Jiu: ”Sunt foarte bucuros și extrem de mulțumit de evoluția acestor minunați copii, de la începutul campionatului și până la final. Am avut o creștere de la o etapă la alta și am terminat foarte bine cu acest turneu de 5 meciuri.  Vreau să-i felicit pe jucătorii mei. Au făcut un turneu foarte bun. Sunt foarte mulțumit de locul 3, ținând cont că o mare parte din băieții noștri sunt cu un an sau chiar doi ani mai mici decât această categorie de varstă. Pentru mine, cel mai important lucru este că am reușit să terminăm acest an fără accidentări și acest lucru este fantastic, mai ales că am terminat și pe podium la Turneul Final 3 Speranță”.

Comment here