Ultima Ora

19:42 Rovinari: Două corturi de prim ajutor împotriva caniculei

Autoritățile locale de la Rovinari au amenajat două puncte de prim ajutor pentru cetățeni pe perioada caniculei. Cetățenii se pot răcori, în fiecare zi între orele 11:00-17:00, cu un pahar de apă rece la unul din corturile amplasate în Piața Centrală și în foișorul din zona magazinului ABC. În plus, asistenții comunitari le vor măsura tensiunea arterială celor care solicită acest lucru.

„În condițiile temperaturilor caniculare de afară, Primăria Rovinari a amplasat două puncte de prim ajutor care să vină în sprijinul cetățenilor. Astfel, cetățenii care au drum prin oraș între orele 11:00 și 17:00, se pot opri la unul din corturile amplasate în Piața Centrală și în foișorul din zona magazinului ABC pentru a se răcori cu un pahar de apă rece. Totodată, asistenții comunitari din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială vor măsura tensiunea arterială celor care solicită acest lucru și vor oferi informații cu privire la măsurile de protecție pe timp de caniculă”, a comunicat Primăria Rovinari.

Comments (1)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

Comment here