Ultima Ora

19:02 Vîlceanu se suspendă din fruntea PNL Gorj

Deputatul Dan Vîlceanu se suspendă din funcţia de preşedinte al organzaţiei PNL Gorj întrucât, conform statutului, este incompatibilă cu cea de secretar general al partidului, obţinută la Congresul din toamna anului trecut.

Conform ecopolitic.ro, decizia a fost anunţată în şedinţa Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal, de marţi. Șefia interimară a PNL Gorj va fi asigurată de Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci.

În şedinţa BPN al PNL, de marţi, s-a stabilit ca Dan Vîlceanu să coordoneze comisia de negociere care va dialoga cu ALDE, în vederea unei fuziuni. PNL este în discuţii şi cu PMP, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe. 

„S-a stabilit, astăzi, în şedinţa BPN al PNL componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este şi motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE” a declarat Stroe.

Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general Dan Vîlceanu şi îi are în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.

Comment here