Ultima Ora

18:10 IPJ Gorj: Şapte dosare penale pentru infracţiuni privind procesul de votare

Poliţiştii gorjeni au întocmit, duminică, şapte dosare penale pentru infracţiuni privind procesul de votare, fiind aplicate, de asemenea, patru sancţiuni contravenţionale, a anunţat, într-o declaraţie de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Victor Ţuhaşu.

La nivelul IPJ Gorj au fost sesizate 15 incidente electorale, dintre care patru nu s-au confirmat.

„Au fost întocmite şapte dosare penale, din care două dosare penale pentru fraudă la vot, două dosare penale pentru neglijenţă în serviciu, un dosar penal cu privire la infracţiunea de violare a confidenţialităţii votului, un dosar penal pentru nerespectarea regimului urnei de vot, precum şi un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, până în momentul de faţă, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale. Facem apel la cetăţeni să respecte legislaţia în vigoare pentru prevenirea unor evenimente negative”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here