Minerit și EnergieStirile Zilei

Modernizarea Casei de Cultură, în aer. Banța: Documentaţia, incompletă

Secretarul general adjunct din Ministerul Dezvoltării, Victor Banța, susţine că proiectul tehnic „Reabilitare, modernizare și dotare a Casei de Cultură a municipiului Târgu Jiu” a fost finalizat, dar lucrările nu pot începe.

“Din păcate, cu toate că o asociere de firme a câștigat licitația, lucrările de construire nu vor putea începe, deoarece Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI/SF), realizată de Primăria Târgu-Jiu, a fost incompletă și mult diferită față de realitatea pe care proiectantul de specialitate a găsit-o la fața locului”, spune Banța.

Prin urmare, contractul cu constructorul, semnat în 2021, va fi reziliat.

„Voi sprijini în continuare reprezentanții Primăriei Târgu Jiu deși vom fi nevoiți să reziliem contratul de lucrări publice semnat în urma licitației din anul 2021, deoarece suma rezultată este prea mare. Diferența depășește pragul admis în legislația achizițiilor și trebuie, mai întâi, bugetată. Apoi, vom relua procedura pentru avizarea proiectului în CTE, și la CNI și la Minister, urmând să reintroducem în circuitul de avizare ordinul de ministru pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Abia după ce toate acestea vor fi realizate procedura de achiziții publice va fi luată de la capăt de către CNI, pe baza proiectului tehnic realizat. Dacă totul decurge normal vom mai aștepta încă 3 ani pentru ca obiectivul să fie finalizat! Iar dacă valoarea finală a investiției va depăși 40 milioane lei, aprobarea ei va trebui să să facă prin Hotărâre de Guvern, caz în care durata va fi și mai mare” mai spune Victor Banţa.

Comment here