Ultima Ora

11:26 Reacția SJU Târgu-Jiu după ce a plouat în sala de operații

A plouat, marți seară, într-o sală de operații a Secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Aparatura nu a fost afectată.

Conducerea SJU Târgu-Jiu anunță că secția va intra în reabilitare energetică iar, marți, a început relocarea acesteia în cadrul Secției Chirurgie 2.

”Secția Chirurgie Generală 1 și sălile de operație aferente acestei secții, situate la etajul 2 al clădirii din strada Tudor Vladimirescu, vor intra în reabilitare energetică. Marți, a început relocarea acesteia la etajul 3, în cadrul Secției Chirurgie Generală 2, fiind redus considerabil numărul de paturi (43 de paturi în prezent din totalul celor două secții de 78 paturi). Ca urmare a acestui fapt, internările și intervențiile chirurgicale sunt limitate doar la cazurile de urgență.

Au fost transmise adrese de informare și de sprijin către unitățile medicale din județul Gorj, cât și către cele din județele limitrofe, pentru ca, până la finalizarea acestor lucrări, să sprijine Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu cu preluarea cazurilor pe care unitatea noastră sanitară nu le va mai putea prelua.

În seara zilei de 23 aprilie 2024, în cadrul blocului operator al Secției Chirurgie Generală 1 de la etajul 2, s-au produs infiltrații prin plafonul celor două săli de operație deasupra cărora se află două terase. Apa care s-a infiltrat prin plafon nu a afectat aparatura medicală din sălile de operație. Menționăm faptul că în data de 23 aprilie 2024, garda a fost asigurată de medicii Secției Chirurgie Generală 2, intervențiile chirurgicale fiind efectuate în sălile de operație de la etajul 3, aferente acestei secții.

La fața locului se află, de azi dimineață, echipele de intervenție pentru remedierea urgentă a situației. Menționăm că după finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică, Secțiile Chirurgie 1 și Chirurgie Generală 2, sălile de operație aferente celor două secții vor intra în intra într-un proces complex de reabilitare și modernizare” transmite SJU Târgu-Jiu.