LIFE

Zborul spaţial Blue Origin, cu Jeff Bezos la bord, s-a încheiat cu succes

Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi Blue Origin, fratele său, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk şi studentul olandez Oliver Daemen au format primul echipaj uman al New Shepard, care a pornit marţi, la ora României 16:12, spre orbită. Nava construită de Blue Origin nu a fost pilotată şi a ajuns la o altitudine de 100 de kilometri, cei patru devenind astfel astronauţi.

Bezos, cel mai bogat om din lume, a zburat la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă, alături de doar trei oameni: fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, care a devenit cea mai vârstnică persoană ce a ajuns în spaţiu şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care este primul client plătitor la bordul navei şi cel mai tânăr om care ajunge în spaţiu. Acesta a fost primul zbor spaţial cu echipaj civil care nu a fost pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu s-a aflat la bord.

Cu jumătate de oră înainte de momentul stabilit pentru decolare, echipajul a urcat în capsulă. Cei patru au fost ajutaţi de câţiva specialişti să se aşeze pe locurile desemnate şi au făcut câteva fotografii înainte de zbor. Excursia lui Bezos a durat 10 minute şi 23 de secunde, de la decolare la aterizare. A început de la unitatea Blue Origin din apropiere de Van Horn (Texas). În timpul zborului, membrii echipajului au putut fi auziţi manifestându-şi încântarea. La sosire, cei patru au fost întâmpinaţi de familiile lor şi au fost deschise mai multe sticle de şampanie pentru a marca reuşita.

Compania miliardarului Elon Musk, Space X, a anunţat că va ajunge şi mai sus în luna septembrie, când are în plan să trimită un echipaj civil pentru un zbor orbital de câteva zile la bordul capsulei sale Crew Dragon.

Comment here