Bumbești-JiuStirile Zilei

Vrea să facă SALINĂ în școala de la Curtișoara. Obiectivele primarului Constantin Bobaru în următorul mandat

Dacă va câștiga un nou mandat de primar, Constantin Bobaru promite că va face o salină în școala de peste 100 de ani de la Curtișoara, închisă, acum, din lipsă de copii.

Edilul și-a prezentat, la Radio Infinit, obiectivele pentru noul mandat: locuințe sociale și ANL, un cămin de bătrâni posibil în colaborare cu Mitropolia Olteniei, un bazin de înot pentru tineri.

Bobaru susține că, în următorii 4 ani, se va concentra pe dezvoltarea turismului în zona Bumbești-Jiu. Promite amenajarea unor zone de agrement la Valea Jiului și la Valea lui Șarpe și amenajarea drumului spre plaiul Bumbeștilor. În plus, are în plan amenajarea unei saline artificiale la școala de la Curtișoara.

Constantin Bobaru vorbește și despre parcelarea unei suprafețe de teren, pe care tinerii să-și construiască locuințe.

La fosta societate Suinprod, acum doar ruine, ar putea fi construită o clinică de top pentru tratarea afecțiunilor oncologice, a mai anunțat primarul Bobaru.

Comment here