Minerit și EnergieStirile Zilei

Vor ca legea să intre pe ordinea de zi în această săptămână. Bunoaica: Intrăm 20-30 în greva foamei

S-a intrat în cea de-a șasea săptămână de proteste, la Târgu-Jiu, pentru reducerea vârstei de pensionare.  

Organizatorii spun că guvernanții mai au termen această săptămână, pentru a pune legea pe ordinea de zi, altfel, 20-30 de mineri intră în greva foamei în fața Prefecturii Gorj.

Manu Tomescu, vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari

Cele patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia au cerut prezența la Târgu-Jiu a ministrului Energiei. Virgil Popescu a transmis, însă, că zilele acestea se află la Bruxelles pentru discuții pe tema planului de restructurare. Manu Tomescu crede că guvernanților li se comunică faptul că n-ar exista nemulțumiri reale în cadrul CEO.

Tomescu mai spune că legea de reducere a vârstei de pensionare este un act normativ de care angajații CE Oltenia ”se agață cu disperare”, considerând că este singurul lucru care-i mai poate salva, după 30-35 de ani de muncă în cariere.

Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, spune că dacă legea privind reducerea vârstei de pensionare nu intră în discuție în această săptămână, 20-30 de persoane vor intra în greva foamei în Piața Prefecturii.  

Comment here