LIFE

Vizita Papei Francisc în România. Ce videoclip a publicat Vaticanul pe internet, la scurt timp după plecarea Suveranului Pontif

Papa Francisc a plecat, duminică după-amiază, din România, în aplauzele pelerinilor strânşi pe aeroportul din Sibiu, pentru a-şi lua rămas bun de la Sanctitatea Sa. La scurt timp după plecare, pe canalul oficial de Youtube al Vaticanului a fost postat un videoclip, conţinând momentele cheie ale vizitei apostolice în România.

Reprezentanţii Vaticanului au publicat pe canalul oficial de Youtube un videoclip de 60 de secunde, imaginile reprezentând cele mai frumoase şi semnificative momente ale vizitei apostolice a Suveranului Pontif în România.

Un curcubeu a apărut deasupra Aeroportului din Sibiu în momentul în care aeronava în care se afla Papa se pregătea să decoleze, la încheierea vizitei apostolice de trei zile a Sfântului Părinte în România.

Peste 2.000 de oameni l-au aşteptat pe Papa Francisc la Aeroportul din Sibiu. Pelerinii s-au ascuns de ploaie sub corturile amplasate de autorităţi. Unii dintre credincioşi au venit de la zeci de kilometri distanţă ca să îl vadă pe Suveranul Pontif.

„Am venit să-l întâmpinăm pe Sfântul Părinte, la plecare. Îl aşteptăm cu mult drag. Ne-am pus aceste straie de sărbătoare, pentru că aşa sărbătorim noi, suntem de la Axente Sever, unde de fiecare data când este sărbătoare ne îmbrăcăm cu aceste străvechi costume populare, în alb şi negru”, a spus una dintre femeile îmbrăcate în haine populare, care a venit la aeroport.

Comment here