LIFE

Viorica Dăncilă, Doina Pană şi Lia Olguţa Vasilescu, împreună, la nunta preşedintelui CJ Maramureş. Dăncilă, aplaudată de nuntaşi

Premierul Viorica Dăncilă şi foştii miniştri Doina Pană şi Lia Olguţa Vasilescu au participat, sâmbătă seară, la nunta preşedintelui CJ Maramureş Gabriel Zetea, Pană postând imagini de la eveniment, inclusiv o înregistrare video cu premierul prins în horă.

”Nuntă mare-n Maramureş! Casă de piatră, Gabi Zetea! Noi ne distrăm, sper că şi voi, dragi prieteni!”, a scris Doina Pană pe Facebook.

Ea a postat o imagine în care este alături de Viorica Dăncilă şi de Lia Olguţa Vasilescu. Fotografia este postată şi pe contul de Facebook al Liei Olguţa Vasilescu. Doina Pană a postat şi o înregisrtrare video a nuntaşilor prinşi în horă, printre ei aflându-se şi premierul Viorica Dăncilă.

”Avem deosebita onoare şi ne bucurăm din suflet că sunteţi alături de noi, doamna premier! Să ne trăiţi! La mulţi ani! (…) Suntem onoraţi cu toţi” se aude de la microfon, în aplauzele celor prezenţi.

Comment here