Minerit și Energie

Vîlceanu: Este cel mai prost scenariu care s-ar putea întâmpla

Daniel Burlan a vrut să le arate pisica liderilor politici care fac prognoze sumbre despre viitorul Complexului Energetic Oltenia.

Așa explică deputatul Dan Vîlceanu declarația a managerului CEO referitoare la dezastrul ecologic care ar fi în Gorj, dacă s-ar închide compania.

“Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă, la momentul acesta, Complexul Energetic Oltenia ar intra în faliment și toate aceste terenuri ar rămâne așa cum sunt! Ce costuri imense vor fi pentru a reface zona afectată! Dacă acum arată într-un anumit fel, și ar fi un dezastru ecologic dacă s-ar închide CEO, pe măsură ce înaintăm cu fronturile, prin modelarea haldelor de steril și a depunerilor, acest impact se diminuează. Costurile, la final, vor fi mai mici. Noi avem constituite garanții de mediu cu care vom reface aceste zone” a declarat Daniel Burlan.

”Este vorba despre cel mai prost scenariu care s-ar putea întâmpla, dar nu se pune problema” declară Dan Vîlceanu, președintele liberalilor gorjeni.

Comment here