Sportive

Victorie de senzație a baschetbaliștilor! Noul pivot Andrejevic, 31 de puncte

Victorie de senzație, obținută de baschetbaliștii CSM Târgu-Jiu, vineri seară, în fața CSM Focșani, scor 89-77.

Jucătorii antrenați de Claudiu Alionescu s-au impus în fața unei echipe foarte puternice, după un joc pe care l-au controlat în cea mai mare parte. CSM Târgu-Jiu a acumulat 12 puncte și se află în acest moment pe locul 6 în clasament, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 5, Athletic Constanța.

“A fost o victorie muncită, tot meritul aparține jucătorilor”, a declarat Alionescu.

CSM a reușit un meci în care ofensiva a funcționat foarte bine, cu un trio ofensiv care a pus la respect echipa oaspete. Stefan Andrejevic, Alexandru Berca și Jovan Djurasevic au fost principalii marcatori, adunând împreună 66 de puncte. Sosirea sârbului Stefan Andrejevic a schimbat total jocul echipei gorjene. Noul pivot al CSM-ului a fost imperial sub panou, acesta reușind nu mai puțin de 31 de puncte.

Comment here