Stirile Zilei

Vânzarea porcilor de Crăciun pe internet, INTERZISĂ

Porcii de Crăciun nu se mai vând, anul acesta, în Gorj cu ajutorul anunțurilor de pe internet.

Zecile de focare de pestă porcină active încă în județ au determinat autoritățile să mențină interdicția vânzării porcilor inclusiv în această perioadă.

De teama amenzilor mari, cei care cresc porci în gospodăriile proprii pentru a vinde apoi la final de an câteva exemplare au renunțat la anunțuri.

Unul dintre fermierii din județ care a crescut, anul acesta, zece porci pentru vânzare este băcița Mărioara Babu, din Novaci. Ea spune că, acum, nimeni nu mai are curajul să spună că vinde vreun porc, toată lumea preferând să îl sacrifice în interes personal sau, eventual, să îl vândă cât mai discret, pentru a nu afla autoritățile.

Șeful Direcției Sanitar-Veterinare Gorj, Sorin Ștefănescu, spune că amenzile pentru persoanele prinse că vând porci ajung și la 12.000 de lei.

Autoritățile organizează permanent filtre și controale pentru a se asigura că restricțiile sunt respectate, șeful DSV Gorj menționând că în județ au fost crescuți, anul acesta, circa 71.000 de porci.

Comment here