NovaciStirile Zilei

Vântul a făcut ravagii la Rânca

O rafală puternică de vânt a răsturnat şi distrus mai multe tonete şi o rulotă de la intrarea în staţiunea montană Rânca, de pe Transalpina. Şi acoperişul unei pensiuni a fost luat de vântul puternic.

Rulota a fost răsturnată, iar tonetele au fost luate de vânt şi aruncate la câţiva metri, relatează Adevarul.ro. Căsuţele erau folosite pentru comercializarea de suveniruri şi alte produse specifice. Imagini cu prăpădul făcut de vântul puternic de la Rânca au fost postate pe Facebook.

„A fost o rafală de vânt, dar acum este linişte. Avem echipaje în zonă pregătite să intervină în cazul în care se înregistrează căderi de arbori pe partea carosabilă“, a transmis Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.

Acoperişul unei pensiuni sau al unei dependinţe a fost luat de vântul puternic.

„În cursul dimineţii a fost un vânt foarte puternic, care era aşteptat. La rafală, vântul a o viteză foarte mare şi, undeva în zona deschisă, înainte de staţiunea Rânca mai multe căsuţe în care funcţionau magazine au fost luate de vânt. Unele sunt distruse, iar altele sunt mutate de pe poziţii. Câteva dintre ele sunt mutate câteva sute de metri către Valea Galbenului. E bine că nu au fost oameni în ele. Din păcate, iarna se apropie, iar fenomenele extreme devin tot mai frecvente, iar oamenii trebuie să îşi o ia măsurile de siguranţă ca imobilele să reziste la astfel de situaţii. Un acoperiş din Rânca a fost smuls de vânt. Este vorba de acoperişul unei dependinţe sau al unei pensiuni, pentru că l-am văzut mutat câteva zeci de metri“, a spus Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here