Sportive

Universitatea Craiova, cu un pas în finala Cupei României, după 3-0 cu Viitorul Pandurii Târgu-Jiu

Universitatea Craiova a făcut un pas mare spre finala Cupei României la fotbal, miercuri, după ce a învins formaţia de ligă secundă ACS Viitorul Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 3-0 (1-0), pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor. Universitatea s-a impus prin golurile marcate de Ovidiu Bic (9), Alexandru Tudorie (47) şi Matteo Fedele (85).

Echipa antrenată de Marinos Ouzounidis a deschis scorul prin Ovidiu Bic (9), care a reluat cu latul din 6 metri, în urma cornerului executat de Dan Nistor. Bogdan Vătăjelu (18) a şutat periculos din lovitură liberă de la 25 de metri, puţin peste poartă. Oaspeţii au avut o oportunitate în min. 38, prin Andrei Dragu, care a pătruns în careu şi a şutat de la 14 metri, pe lângă poartă. Craiovenii au mai avut o ocazie până la pauză, dar portarul Roberto Bodea a respins şutul lui Alexandru Cîmpanu (39), însă Elvir Koljic nu a avut reacţie.

În partea secundă, jucătorii introduşi de antrenorul grec al gazdelor au colaborat pentru celelalte două goluri ale Universităţii. Spaniolul Juan Camara a centrat perfect pentru Alexandru Tudorie (47), care a îndeplinit o simplă formalitate, acelaşi mijlocaş iberic servindu-l bine pe elveţianul Matteo Fedele (85), care a înscris cu un şut plasat de la 17 metri. Universitatea a mai avut o ocazie prin Paul Papp (67), dar portarul Bodea a reţinut mingea trimisă cu capul de fundaş, iar Tudorie a trimis pe lângă poartă la ultima fază a partidei (90+3).

Manşa secundă va avea loc pe 12 mai, la Târgu-Jiu. În cealaltă semifinală, Astra Giurgiu a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu 1-0 în prima manşă. Finala competiţiei va avea loc pe 22 mai.

Comment here