Stirile ZileiTârgu-Jiu

Un nou dosar de vaccinare la chiuvetă. Descinderi în Timiș, Mehedinți și Gorj

Mai multe descinderi s-au desfășurat, miercuri dimineață, în Timiș, Mehedinți și Gorj într-un dosar de ”vaccinare la chiuvetă”, anunță Opinia Timișoarei. Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Timiș sunt cei care instrumentează acest dosar.

Oamenii legii fac percheziții la 6 adrese din cele trei județe, la persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea care asigura obținerea de certificate de vaccinare fără însă că beneficiarul să fi fost imunizat. Cercetările au început în urmă cu câteva luni, atunci când unul dintre cei care a primit de un certificat de vaccinare, fără să fi făcut vreo doză, a ajuns în spital în stare gravă.

Printre cei ridicați în această dimineață se numără și un medic din județul Mehedinți. Acesta este suspectat că i-a înscris pe doritori în registrul european de vaccinare fără că aceștia să fi fost imunizați. Dozele de vaccin erau aruncate în chiuvetă în loc să le fie administrate oamenilor.

”La data de 03.11.2021 polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Mehedinti și I.P.J. Gorj, vor pune în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară. În dosar, se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic și zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul Sars CoV 2 și au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-Covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false. Ulterior executării perchezițiilor, vor fi puse în executare 8 mandate de aducere” a comunicat IPJ Timiș.

Comment here