LIFE

Ultimul sezon „La casa de papel”, lansat în două părţi

Ultimul sezon al serialului spaniol „Fabrica de bani/ La casa de papel” va fi disponibil pe Netflix în două părţi, prima urmând să fie lansată în toamna acestui an.

Potrivit anunţului, fiecare dintre cele două părţi va avea câte cinci episoade: volumul 1 va fi lansat pe 3 septembrie şi volumul 2 va fi lansat pe 3 decembrie 2021.

„Când am început să scriem partea a cincea a serialului, în mijlocul pandemiei, am simţit că trebuie să schimbăm ceea ce era aşteptat de la sezonul de zece episoade şi am folosit toate instrumentele pe care le-am avut pentru a crea senzaţia unui final de serie în primul volum în sine. Am decis să lucrăm într-un gen extrem de agresiv, punând banda în pericol. În volumul 2, ne concentrăm mai mult pe situaţia emoţională a personajelor. Este o călătorie prin harta lor sentimentală care ne leagă direct de plecarea lor”, a explicat într-un comunicat Álex Pina, creatorul serialului.

Creat în 2017, „La casa de papel” urmăreşte un grup de infractori care ia ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro. Din distribuţie fac parte Úrsula Coberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán şi Jaime Lorente.

Serialul este una dintre cele mai populare producţii Netflix. Regizori pentru al cincilea sezon au fost Jesús Colmenar, Koldo Serra şi Álex Rodrigo.

Comment here