Stirile ZileiTârgu-Jiu

Ultimul scandal Romanescu-Lădaru. ”Mafia imobiliară vrea să ia cu japca două suprafețe de teren”

Marcel Romanescu a acuzat, miercuri, consilierii PSD de la Târgu-Jiu că vor să-i dea o lovitură pe final de mandat.

Mai exact, în ultima ședință a actualului consiliu local, pe ordinea de zi a fost introdus un proiect privind concesionarea a două suprafețe de teren din parcarea de la Piața Centrală către foștii concesionari ai Parcării Rodna.

“Este vorba despre două proiecte de hotărâre, inițiate de Edi Lădaru, prin care nu numai că se creează un prejudiciu la bugetul local, dar se și blochează orice proiect pe care l-am putea implementa acolo”, acuză Romanescu.

Romanescu precizează că se opune concesionării celor două suprafețe de teren pentru că vrea să construiască o parcare supraetajată la Piața Centrală.

Eduard Lădaru crede, însă, că Marcel Romanescu este supărat din alt motiv, legat de ”preluarea cu japca” a câtorva zeci de hectare de teren din municipiu. În ceea ce privește suprafețele de teren de la Rodna, spune că sunt deja folosite de foștii concesionari ai parcării.

Lădaru nu crede că primarul Marcel Romanescu vrea să realizeze o parcare supraterană la Piața Centrală.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here