Sportive

Trupa lui Flavius Stoican, în optimile de finală ale Cupei României

Ajunsă pe locul 4 în clasamentul Ligii 2, Viitorul Pandurii Târgu-Jiu s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României după ce a dispus, sâmbătă după-amiază, de Campionii FC Argeș, ocupanta locului 15 din 16, din Liga 1.

S-a încheiat 1-0 pentru gorjeni. Singurul gol al partidei de pe ”Municipalul” de la Târgu-Jiu a fost marcat, în minutul 89, de nou-intratul Marius Cioiu, cu un șut din întoarcere, de la 14 metri. Meciul a fost unul modest, primul șut pe spațiul porții fiind consemnat de-abia în minutul 64, când atacantul oaspeților, Cephas Malele, a trimis balonul, din unghi, în picioarele portarului Roberto Bodea, relatează Liga2.ro.

La finalul partidei, antrenorul de la Viitorul Pandurii, Flavius Stoican, a spus că nu are o preferință pentru faza următoare a competiției, dar că și-ar dori să întâlnească o echipă de top din Liga 1.

”Am obținut o calificare importantă. Nu s-a văzut nicio diferență între noi și FC Argeș. Au fost momente bune de ambele părți, iar în final noi am reușit să marcăm un gol frumos. Îl felicit pe Marius Cioiu. Le-a spus mereu jucătorilor mei că nu e importantă cantitatea minutelor jucate, ci calitatea lor. Nu contează că joci 15 minute, trebuie să-ți faci meseria. Am mai spus-o, am jucători cu calitate și suntem o echipă care poate mai mult. Nu contează cu cine vom pica în faza următoare. E adevărat că ne dorim să întâlnim o echipă cu nume. Ne bucurăm din suflet că mergem mai departe, ne-am dorit această calificare, dar acum ne gândim la meciul de la Mioveni, din campionat. E foarte important să încheiem anul cu bine”, a declarat Stoican.

Până în acest moment, în optimile Cupei României au obținut calificare echipele: Chindia Târgoviște, U Craiova, Turris Oltul Turnu Măgurele, Dunărea Călărași, ASU Politehnica Timișoara, Farul Constanța, FC Botoșani, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul și FCSB, aceasta din urmă va câștiga la ”masa verde” cu SCM Gloria Buzău, deoarece formația lui Ilie Stan are o mulțime de cazuri de COVID-19.

Viitorul Pandurii mai are de disputat un singur meci în 2020, în etapa a 15-a a Ligii 2, duminică, 6 decembrie, de la ora 11:00, la CS Mioveni.

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – CAMPIONII FC ARGEŞ 1-0
Marius Cioiu 89′

Viitorul Pandurii: Rob. Bodea – Chelariu (Ciul 83′), Lixandru, Oros (cpt.), Andr. Dragu (Misarăș 90+2′) – Mitrică (Copaci 63′), Prejmerean, Chiorean, Gîrbiță – Buia (D. Paraschiv 63′), Bădăuță (Cioiu 83′)
Rezerve neutilizate: D. Rusu – Al. Enache, Trancă, Ludușan
Antrenor: Flavius Stoican

Campionii FC Argeș: Micle – Andr. Tofan, Maric, Mih. Leca, Nic. Mușat – I. Șerban (cpt.)(Prepeliță 66′), Sergio Marakis, Meza Colli (Palic 89′), Rob. Grecu (Maes 30′) – I. Năstăsie (St. Drăghici 66′), Malele
Rezerve neutilizate: Greab – Honciu, D. Șerbănică, Ndiaye, Turda
Antrenor: Ionuț Moșteanu

Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj); Fără spectatori; Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenți: Stelian Slabu (Braşov) și Doru Zamfir (Slatina); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observator: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) și Bogdan Mihai Pâncu (Craiova).

Comment here