Învăţământul GorjeanStirile Zilei

Trei elevi confirmați cu COVID-19 în timpul vacanței

Trei elevi gorjeni au fost confirmați cu COVID-19 în timpul vacanței.

“Asta arată că nu școala este mediul propice îmbolnăvirilor” a comentat, vineri, într-o conferință de presă, Dana Constantinescu, inspector școlar general.

În ceea ce privește vaccinarea celor aproape 4000 de cadre didactice, în curând aproape jumătate vor fi imunizate.

Ministerul Educației a demarat, pe 8 aprilie, o campanie națională intitulată “Vaccinare şi testare pentru învăţare”. În acest context, miercuri, la Târgu-Jiu va sosi secretarul de stat Maria Ștefania Manea pentru promovarea campaniei și asistență privind orele remediale din programul “Școală după școala”, a anunțat șefa educației gorjene.

Comment here