LIFE

Trailerul sezonului patru din „The Crown”, lansat

Trailerul celui de-al patrulea sezon din serialul „The Crown”, cu prinţul Charles şi prinţesa Diana în prim-plan, a fost lansat, marţi, de Netflix.

Prinţesa Diana (Emma Corrin) şi prinţul Charles (Josh O’Connor) sunt protagoniştii trailerului pentru sezonul ce va fi lansat pe 15 noiembrie, iar în acesta poate fi văzută prima dată şi Gillian Anderson, în rolul prim-ministrului Margaret Thatcher.

Inspirat de piesa „The Audience”, serialul spune povestea domniei de decenii a reginei Elizabeth II şi lupta între identitatea privată şi cea publică. Acţiunea celui de-al patrulea sezon începe la finalul anilor 1970, când regina, interpretată de Olivia Colman, şi familia sunt preocupate cu asigurarea liniei succesiunii la tron prin găsirea unei soţii potrivite pentru prinţul Charles.

Scris de Peter Morgan, în distribuţia sezonului patru se regăsesc şi Helena Bonham Carter (prinţesa Margaret), Tobias Menzies (ducele de Edinburgh), Erin Doherty (prinţesa Anne), Emerald Fennell (Camilla Parker Bowles) şi Marion Bailey (regina mamă).

În luna iulie a fost anunţat că show-ul va continua cu sezonul şase. În al cincilea sezon, Imelda Staunton va prelua rolul reginei Elizabeth II, Jonathan Pryce, pe cel al prinţului Philip, Elizabeth Debicki va fi prinţesa Diana, iar Lesley Manville va fi prinţesa Margaret.

Comment here