LIFE

Trailerul filmului „Spider-Man: No Way Home”, lansat oficial

Trailerul filmului „Spider-Man: No Way Home”, cu Tom Holland, Zendaya şi Benedict Cumberbatch în distribuţie, a fost lansat oficial, după ce duminică noapte a apărut pe reţelele de socializare.

În noul film, personajul principal Peter Parker se confruntă cu cel mai brutal inamic de până acum – trecutul. După aproximativ un an de speculaţii, trailerul confirmă intriga pe mai multe planuri a „No Way Home”, în care Spider-Man se întâlneşte cu personajele negative din francizele anterioare, scrie Variety.

Este vorba despre Doctor Octopus, jucat de Alfred Molina, de Electro (Jamie Foxx) şi de Green Goblin (Willem Dafoe). În cea mai recentă continuare „Spider-Man”, identitatea reală a lui Parker a fost dezvăluită în ultimele momente ale filmului. Acum, viaţa lui este marcată de haos.

Cumberbatch este Doctor Strange, căruia Parker îi cere ajutorul. Zendaya îşi reia rolul MJ, Jacob Batalon revine ca Ned Leeds, Marisa Tomei – ca mătuşa May, Benedict Wong – ca Wong şi Jon Favreau – ca Happy Hogan.

Lungmetrajul, al treilea cu Holland în prim-plan, este regizat de Jon Watts. „Spider-Man: No Way Home” este programat să fie lansat în cinematografe pe 17 decembrie.

Comment here