Minerit și EnergieStirile Zilei

Tomescu, mesaj către ”trompete și consilierii cu limbi otrăvite”

”Suntem aici ca să-i forțăm să-și respecte promisiunile. Joacă ping-pong cu soarta noastră” le-a spus la microfon Manu Tomescu, celor câteva zeci de protestatari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care, zi de zi, vin în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu pentru a cere reducerea vârstei de pensionare.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari le-a transmis ”consilierilor cu limbi otrăvite și trompetelor pe care le asmute Directoratul” că protestele nu vor înceta până când legea nu va fi promulgată.    

Manu Tomescu le-a cerut guvernanților să ia de pe umerii Complexului Energetic Oltenia povara plății certificatelor de carbon, dacă tot spun că sistemul energetic național nu poate rezista fără compania de la Târgu-Jiu.

De două luni, mineri și energeticieni din cadrul Complexului Energetic Oltenia protestează în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu și nu vor să înceteze. Oamenii se tem de un final tragic al companiei și de restructurări masive de personal, de aceea cer lege pentru a putea pleca mai devreme la pensie.  

Comment here