Muzicale

The Chainsmokers, Bebe Rexha – Call You Mine

The Chainsmokers şi Bebe Rexha au colaborat din nou pe un track EDM numit “Call You Mine”.

La nici 24 de ore de la lansarea lui “Call You Mine”, clipul piesei strânsese 2 milioane de vizualizări. Este un imn EDM-pop care va însoţi vacanţele din vara care tocmai a început.

The Chainsmokers au cântat recent piesa “Who Do You Love”, colaborare cu 5 Seconds of Summer la emisiunea “The Tongiht Show Starring Jimmy Fallon”.

Artiştii au fost şi headlineri la ediţia 2019 a festivalului Ultra Music Festivalul din Miami, alături de Marshmello, Deadmau5 şi alţi artişti EDM. În luna aprilie a acestui an, duo-ul din New York lansa piesa “Kills You Slowly”, cu un videoclip plin de gheaţă şi de zăpadă. În februarie se lansa “Who Do You Love”, imediat după ce aflăm că The Chainsmokers au lucrat cu Blink-182 la piese noi.

Bebe Rexha a cântat marele său hit, “Last Hurrah” recent la emisiunea “The Late Show With Stephen Colbert”. Pe numele său real Bleta Rexha, artista cu origini albaneze devenea populară drept co-autor al hitului lui Eminem şi Rihanna “The Monster”. Tânăra de 29 de ani a mai colaborat cu Shinee, Selena Gomez şi Nick Jonas. EP-ul său de debut, “I Don’t Wanna Grow Up” sosea în 2015.

Comment here