Din JudetStirile Zilei

Testarea elevilor, ÎN AER în mediul rural. Medicii de familie cer să fie plătiți

Testele antigen pentru depistarea COVID-19 în școli, greu de făcut în mediul rural. Primarii gorjeni se plâng că nu au personal de specialitate pentru așa ceva.

Edilii câtorva comune au fost nevoiți să apeleze la asistentele comunitare pentru a face testele rapide, în cazul apariției unor suspiciuni de COVID-19 în rândul elevilor sau al cadrelor didactice. Un astfel de caz a fost la Scoarța, unde o educatoare a fost testată și a primit răspuns negativ. Primarul Ion Stamatoiu spune că asistenta care a făcut testul s-a instruit singură urmărind un filmuleț primit de la Direcția de Sănătate Publică.

La Slivilești, primarul Sorin Bucurescu spune că nu are nici măcar o asistentă comunitară care să facă testarea în școli. Ocupanta postului este în concediu de maternitate. Bucurescu speră să fie ajutat de medicul de familie din comună, pe care însă nu îl poate plăti.

Și primarul din Roșia de Amaradia a apelat la asistentele comunitare pentru testarea elevilor. Liviu Cotojman spune însă că sunt părinți nu și-au dat acordul pentru testarea copiilor.

Șeful Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, Mihai Moisescu, spune că activitatea medicilor de familie trebuie remunerată. Prin urmare, spune că medicii se vor implica în testarea elevilor doar dacă va fi clarificată și sursa de finanțare a activității.

Comment here