LIFE

Ţările de Jos pun capăt distanţării sociale şi anunţă un ”permis COVID”

Ţările de Jos au anunţat, marţi, relaxarea restricţiilor legate de pandemia COVID-19, inclusiv sfârşitul distanţării sociale dar şi implementarea unui „permis COVID” pentru a intra în baruri, restaurante şi la festivaluri, relatează France Presse.

Permisul, care va arăta dovada vaccinării, a recuperării după coronavirus sau unui test negativ, va fi necesar pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 13 ani, începând din 25 septembrie, a declarat prim-ministrul Mark Rutte.

Rata de contaminare este în scădere în Ţările de Jos, care la începutul pandemiei au instituit unele dintre restricţiile cele mai slabe din Europa, dar le-au întărit în timpul unui al doilea val mortal.

„Sunt bucuros să anunţ astăzi că începând cu 25 septembrie, distanţarea socială obligatorie de 1,50 metri va fi abandonată. Aceasta înseamnă că mai mulţi oameni pot merge la cafenea sau restaurant în acelaşi timp. De asemenea, înseamnă că festivalurile şi evenimentele sportive pot fi organizate din nou la capacitate maximă”, a declarat Rutte într-o conferinţă de presă televizată.

El a subliniat de asemenea că permisele sanitare sunt „deja utilizate în multe ţări” vecine. În Franţa, una dintre primele ţări europene ce a implementat faimosul permis, acesta a contribuit la accelerarea vaccinării împotriva COVID-19.

Purtarea unei măşti de protecţie rămâne totuşi obligatorie în transportul public şi aeroporturi, dar nu şi în trenuri sau pe platformele de tramvai.

Comment here