Surpriză la PNL Gorj! Iulian Popescu nu este mulțumit cu scorul obținut la Târgu-Jiu, la alegerile locale, deși a avut cu câteva sute de voturi în plus față de candidatul PSD, Cosmin Popescu.
”Obiectivul era ca diferența scoasă la Târgu-Jiu să acopere pierderile din 10-20 de comune. Este nerelevant câștigul cu 500-700 de voturi, este ca și cum aș fi pierdut” a declarat Popescu la Interviurile Infinit FM.
Iulian Popescu a mai comentat că i s-a părut foarte ciudat rezultatul alegerilor pentru președinția Consiliului Județean Gorj, în condițiile în care, în discuțiile din campania electorală, aproape toată lumea îi spunea că vrea o schimbare.
În replică, primarul Marcel Romanescu declară că i-a transmis de la început lui Iulian Popescu că-i va fi greu să câștige alegerile locale, în condițiile în care a intrat în cursă cu 3 luni înainte.
Romanescu vorbește, din nou, despre blatul din 2016, când fostul șef al Mascaților, Octavian Lupulescu, era desemnat candidat PNL la Primăria Târgu-Jiu, în detrimentul său.
Comment here