Stirile ZileiTârgu-Jiu

Stroe(Europol): Noi nu cerem spor de COVID ci doar salariul nostru

Polițiștii au ieșit în stradă, miercuri dimineață, la Târgu-Jiu.

Sindicaliştii din Poliţie cer guvernului să renunțe la decizia de îngheţare a salariilor. Anul acesta, conform legii, ar fi trebuit să primească între 200 și 300 de lei în plus la leafă.

Marian Stroe, președinte zonal al Sindicatului Europol

În semn de protest, începând cu data de 11 ianuarie, polițiștii nu au mai dat amenzi ci doar avertismente, iar din 18 ianuarie și-au exercitat doar atribuţiile din fişa postului, nu şi pe cele care ţin de comunicarea deciziilor de carantinare. De asemenea, din 25 ianuarie au soluţionat doar urgenţele.

”Nu punem în pericol siguranța cetățeanului,  vrem doar drepturile noastre. Nu e vorba de bani, ci de un principiu. Cum să lași polițiștii și cadrele militare mereu la urmă?” întreabă Marian Stroe.

Polițiștii care au protestat la Târgu-Jiu i-au acuzat pe guvernanți de dezinteres în ceea ce-i privește, în ultimii 30 de ani, și au cerut echitate socială.  

Comment here