LIFE

Steaua lui Donald Trump de pe Walk of Fame, vandalizată din nou

Steaua preşedintelui american Donald Trump de pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, a fost vandalizată din nou, cu graffiti, iar întregul incident a fost surprins de camerele de supraveghere video din zonă.

Incidentul a avut loc marţi dimineaţă. O femeie a scos un spray cu vopsea albă din geantă şi a acoperit steaua lui Trump în doar câteva secunde.

Steaua lui Donald Trump – pe care acesta a primit-o pentru contribuţia sa la succesul concursului de frumuseţe Miss Universe, în 2007, pe când realiza emisiunea „The Apprentice” – a fost vizată în mai multe rânduri de acte de vandalism de când fostul om de afaceri şi prezentator TV a intrat în politică. Cel mai recent act de vandalism a avut loc la începutul acestuia an, când cineva a scris pe stea textul „căţeaua lui Putin”. În iulie 2018, un bărbat, Austin Clay, a distrus steaua cu un instrument de foraj electric. Tot anul trecut, un alt bărbat a urinat pe obiectivul turistic.

În prezent, pe Walk of Fame există peste 2.600 de stele în zona Hollywood Boulevard – Vine Street din Los Angeles, California. Stelele sunt oferite actorilor, muzicienilor, regizorilor, producătorilor, grupurilor teatrale şi muzicale, personajelor celebre, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la dezvoltarea industriei de divertisment. O populară destinaţie turistică, Walk of Fame este vizitat anual de milioane de persoane.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here