Din JudetStirile Zilei

Sprînceană, Rădulescu și Vasilache- candidații PMP la primăriile din Țicleni, Peștișani și Ciuperceni

PMP Gorj a anunțat încă 3 candidați la primării: Silviu Sprînceană la Țicleni,  Cornel Rădulescu la Peștișani și Vitali Vasilache la Ciuperceni.

Într-o conferință de presă, președintele organizației, Nicolae Davițoiu, a declarat că vrea să lanseze, până pe 15 februarie, toți candidații la primăriile din județ.  

Silviu Sprînceană nu este la prima candidatură la funcția de primar al orașului Țicleni. În opinia sa, extinderea rețelei de canalizare este prioritatea zero a localității. Sprînceană nu a dorit să-și prezinte prea multe dintre ideile de dezvoltare a orașului, de teamă să nu-i fie ”furate” de contracandidați.  

Cornel Rădulescu, candidatul PMP la Primăria Peștișani, este fostul lider al liberalilor din localitate. Pentru o perioadă scurtă, de 9 luni, a fost și viceprimar.   

Vitali Vasilache, candidatul PMP la Primăria Ciuperceni, s-a pierdut din cauza emoțiilor, la prima sa conferință de presă. Nicolae Davițoiu a intervenit precizând că speră să obțină două mandate de consilieri locali, în această comună.  

Comment here