LIFE

Spitalul din Wuhan, INAUGURAT

Primii pacienţi infectaţi cu coronavirus au fost internaţi, luni, într-un spital specializat construit în doar zece zile în Whuan, epicentrul epidemiei cu noul tip de virus, relatează CNN.

Spitalul Huoshenshan şi o altă instituţie medicală, care urmează să fie inaugurată săptămâna aceasta, au fost construite în regim de urgenţă în Wuhan, oraşul unde a fost descoperit noul coronavirus. Majoritatea celor 11 milioane de locuitori din oraş nu au voie să părăsească zona. Primii pacienţi au sosit, luni dimineaţă, la spitalul Huoshenshan, potrivit mass-mediei de stat din China. Nu există momentan detalii despre identitatea şi starea pacienţilor.

Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente şi personal auxiliar pentru a îngriji pacienţii la spitalul din Wuhan, a relatat agenţia oficială chineză Xinhua. De asemenea, doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experţi de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing. Clădirea are un sistem de ventilaţie specializat, numeroase saloane pentru izolare şi 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily. Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile şi are o capacitate de 1000 de paturi.

Autorităţile medicale chineze au anunţat, luni dimineaţă, că numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus se ridică în prezent la 361. Alte peste 17.000 de persoane au fost infectate cu acest virus. La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent la Wuhan sau în alte zone din provincia Hubei sau erau turişti chinezi.

Comment here