Minerit și EnergieStirile Zilei

Speră ca CE Oltenia să nu ajungă în situația CFR Marfă. Maioreanu: Lucrurile se îndreaptă spre solicitarea unei INVESTIGAȚII

Andrei Maioreanu speră ca CE Oltenia să nu ajungă în situația CFR Marfă, companie obligată de Comisia Europeană să returneze ajutorul de stat.

“Dacă ne uităm la ceea s-a întâmplat cu CFR Marfă lucrurile nu se îndreaptă spre o zonă confortabilă. Am constatat că lucrurile se îndreaptă spre solicitarea unei investigații. Aceeași procedură a fost demarată de Comisia Europeană, în luna decembrie, și pentru CFR Marfă. Compania a fost anunțată că trebuie să returneze cele 570 de milioane de euro ajutor de stat”, spune fostul secretar de stat în Ministerul Energiei.

Andrei Maioreanu spune că o decizie privind programul de restructurare a Complexului Oltenia ar urma să fie luată pe data de 22 ianuarie. Discuția ar fi trebuit să aibă loc la Bruxelles, vineri, însă a fost amânată pentru vineri.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a anunțat că în jurul datei de 15 februarie, compania de la Târgu-Jiu ar putea afla răspunsul Comisiei Europene privind planul de restructurare.

“Se întârzie nepermis de mult concluzia legată de acest plan de restructurare. Dacă cumva se va ajunge la inițierea investigației, o pondere importantă va avea intervenția factorului politic din Consiliul Concurenței și Ministerul Energiei”, mai spune vicepreședintele PSD Gorj.

Comment here