Muzicale

Sore – Lângă Tine

Sore începe anul 2020 cu o piesă nouă şi un videoclip regizat chiar de artistă, “Lângă Tine”.

“Lângă Tine” este o piesă care asociază întemniţarea cu momentul când eşti prins într-o relaţie nefericită. Sore apare într-o închisoare murdară, veche şi puţin populată. Tânăra a dorit să sublinieze captivitatea în relaţii toxice şi a continuat povestea, redată tot sub semnătura sa regizorală, în clipul “Cum să mă las”.

”Am ales o închisoare ca decor principal pentru clip pentru a sugera încorsetarea în care ne ţinem singuri, o închisoare a minţii. Tot clipul este o metaforă, este o călătorie spirituală, de la tortură, la evadare, la regăsire. Finalul videoclipului explică, simplu şi curat, că noi suntem şi judecătorii, dar şi salvatorii noştri. Ştim cu toţii cum e, toţi ne-am lovit de o astfel de stare la un moment dat, într-o formă sau alta, romantică sau profesională, iar în clip am dorit să subliniez faptul că doar noi suntem responsabili pentru puterea pe care o oferim altor oameni asupra noastră. Noi suntem singurii care putem opri un abuz, de orice natură, asupra noastră. Puterea este în noi şi trebuie să o conştientizăm, să învăţăm să ne iubim şi să ne preţuim” spune Sore.

O producţie MediaPro Music, piesa realizată de HaHaHa Production, “Lângă tine” are muzica semnată de Roland Kiss, Ionuţ Cozma (John), Şerban Cazan, versurile scrise de Miruna Iova şi Vlad Cireşan. În 2019 am mai putut asculta un proiect comun al lui Sore şi Smiley, piesa “Jumătate”, lansată în prag de Ziua Îndrăgostiţilor.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here