LIFE

Sora lui George Michael a murit „brusc“ la fix trei ani de la decesul cântăreţului. Melanie Panayiotou avea 55 de ani

Una dintre surorile lui George Michael, Melanie Panayiotou, a murit în ziua de Crăciun, scrie news.ro. Familia a confirmat, prin intermediul unui comunicat, decesul „brusc“ al lui Melanie, survenit de Crăciun. Familia a făcut apel la respectarea intimităţii şi a precizat că nu vor fi făcute comentarii suplimentare.

Poliţia Metropolitană a confirmat decesul: „Poliţia a fost chemată de serviciul londonez de ambulanţă, miercuri, în jurul orei 19.35, pentru a raporta decesul subit al unei femei. Moartea nu este tratată de poliţie ca suspectă“.

Melanie şi George – a căror mamă, Lesley, a murit în 1997 – mai au o soră, Yioda, în vârstă de 57 de ani. Tatăl lor, Kyriacos, zis Jack, este încă în viaţă. Panayiotou, care era hairstilist, a fost găsită în apartamentul ei din Londra de Yioda.

George Michael a murit pe 25 decembrie 2016 în reşedinţa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, în sud-estul Marii Britanii, iar, potrivit medicilor legişti, cauza decesului a fost cardiomiopatie cu miocardită şi steatoză. Cântăreţul britanic, găsit chiar de Fadi, a fost înmormântat la trei luni după ce a murit, iar ceremonia a fost una privată la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai cântăreţului.

George Michael, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a remarcat în anii ’80, după ce a înfiinţat duoul pop Wham!, alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley, cei doi devenind celebri datorită unor hituri precum „Last Christmas“ şi „Club Tropicana“. Ulterior, George Michael şi-a construit o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, inclusiv „Faith“ şi „Listen Without Prejudice Vol.1“. Într-o carieră de peste patru decenii, cântăreţul a vândut peste 100 de milioane de albume şi a fost recompensat cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv două premii Grammy şi trei Brit Awards.

Interpretul unor piese clasice precum „Wake Me Up Before You Go-Go“, „Freedom“, „Faith“, „Careless Whisper“ şi „Father Figure“, George Michael a fost unul dintre cei mai influenţi artişti internaţionali. De-a lungul unei cariere de succes, pentru George Michael a vorbit muzica lui, însă cântăreţul a ţinut mulţi ani primele pagini ale tabloidelor din cauza vieţii personale agitate: orientarea sa sexuală şi dependenţa de droguri şi alcool fiind intens discutate de presă.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here