Minerit și EnergieStirile Zilei

Soluții pentru deblocarea Legii nr.197. Pecingină: O să mă întâlnesc cu Roșca

Deputatul Gheorghe Pecingină susține că liderul sindical Nelu Roșca ar avea soluții pentru deblocarea Legii nr. 197/2021.

Liderii protestatarilor din Piața Prefecturii, care cer deblocarea legii de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare, au discutat, săptămâna trecută, cu prefectul de Gorj, Cristina Cilibiu. La întâlnire, au solicitat și implementarea unui program de protecție socială pentru angajații Complexului Energetic Oltenia, în caz de disponibilizări, cu venituri de completare pe o perioadă de 4 ani și plăți compensatorii de până la 20 de salarii medii brute pe companie.

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină consideră pertinente solicitările privind protecția socială. Reafirmă, însă, că Legea nr. 197 a fost prost făcută.

Gheorghe Pecingină susține că Legea nr. 197/2021 nu este blocată politic. Deputatul PNL acuză ”heirupismul” cu care a fost făcut actul normativ doar pentru a putea fi asumat de anumite persoane. Parlamentarul spune că, acum, singura soluție pentru deblocarea actului normativ este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o decizie favorabilă aplicării lui.

Gheorghe Pecingină susține că liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța ar avea o soluție pentru deblocarea Legii nr. 197/2021. Deputatul afirmă că vrea să se întâlnească cu Nelu Roșca pentru a vedea ce variante are pentru recunoașterea perioadei 2001-2021 la condiții speciale de muncă.

Comments (1)

  1. Legea este aplicabila nu trebuie deblocata politic,eliberarea adeverintelor este cauza neaplicarii legii si casa de pensii care nu recunoaste legea desi a pierdut toate procesele,nu comentez implicarea sau neimplicarea politicului,fiecare poate trage singur concluzia.

Comment here